DOCUMENTARY MONDAYS
un eveniment Centrul Ceh sustinut de Pilsner Urquell

Copiii uraniului a castigat premiul pentru cea mai buna cercetare intr-un film documentar din competitia Romania, in cadrul festivalului international de film documentar Astra Sibiu 2009.

COPIII URANIULUI
Romania 2009, 62 min.
Regie: Adina Popescu & Iulian Ghervas
Producator: Libra Films
VO romana / subtitrari in engleza

Dupa zeci de ani de lucrat in subteran, si in somn supravietuitorii se viseaza tot acolo: in mina de uraniu.
In Baita Plai, fiecare nor de ceata, fiecare piatra de pe asfalt, asfaltul in sine, totul musteste de un pericol iminent.
Se numeste uraniu si este un element chimic radioactiv. Mina „Avram Iancu” a functionat aici mai bine de 60 de ani cu toate ca efectele iradierii cu uraniu asupra locuitorilor si in special asupra lucratorilor in mina erau cunoscute, insa ascunse de catre autoritati, dar a fost inchisa in 1998, iar intreaga zona a intrat intr-un proces de ecologizare.Pana sa se oboseasca un inginer rus trimis de partid sa ii lumineze pe localnici cu privire la acest aspect, minerii obisnuiau sa bea apa venita direct din stanci. Si nu vrei sa te gandesti ce boli poate provoca un astfel de obicei.
Dintre muncitorii de atunci, putini mai sunt in viata. O cercetatoare masoara gradul de iradiere in diferite puncte ale acestei zone. Descopera, in curtea unei case, o cifra de iradiere care se apropie de 10, in conditiile in care limita normalului este 0,20. Siderata, spune ca pana atunci aparatul de masura nu a atins niciodata un asemenea nivel de iradiere. Neagra ironie: desi mina e inchisa, urmele uraniului sunt peste tot. Substanta chimica exista in pietrele cu care se joaca copiii, in materialele de constructii din care au fost ridicate casele, in aerul pe care il inspira toti.
Calatoria prin aceasta lume stranie, de o disperare aproape totala, este ghidata de un batran care pare a fi cel mai vechi si cel mai longeviv lucrator din mina, si care, culmea, a supravietuit pana la 79 de ani. Batranul rememoreaza secvente din deceniile in care a lucrat ca director al minei. De multe ori, zile in sir, a fost nevoit sa stea in mina chiar
si cand apa ii ajungea pana la umeri, pentru ca asta le mai dadea curaj muncitorilor pe care ii avea in subordine.
Imaginea pare desprinsa din infern. „Si, uite, sunt inca in viata”, spune el emfatic.
Localitatea este suferinda. Blocurile din zona par sa se surpe. Interiorul lor ascunde personaje obscure si decoruri sumbre. Batranul fost director gaseste pietre cu uraniu chiar si pe drumurile des umblate, copiii se joaca in tarana cu pietre ce au un nivel de radiatie mult peste nivelul admis. Un localnic aduna ciuperci padurete pe care le vinde apoi.Probabil ciupercile au crescut printre pietrele iradiate. Fiindca „Cine te ia la serviciu, tot bolnav si iradiat? Ne duce popa pe toti pe rand.”
Ignorand tot acest spectacol lugubru, un baietel angelic fluiera un cantec inventat de el, inspirand aerul otravit.
Cu acest cantec aproape ireal, finalul contrapunctic al filmului atinge rezonante maxime. Desfiintand aproape orice urma de speranta, ignorand orice urma de umor, si in final, emotionand, filmul „Copiii uraniului”, trece printr-un registru larg al sentimentelor umane de culoare inchisa, dar o face extrem de sugestiv.
ENGLISH VERSION

In the 50’s, the Russians discovered a rich uranium deposit in Apuseni Mountains. Shortly thereafter they developed a small city nearby and proceeded with the masive exploitation of the ore. The main objective: support of the Soviet military nuclear program. Almost two thousand Romanian miners were workind day and night, around the clock, in three shifts. There was no concern fort the labor or environmental protection. Most of the mine’s employees didn’t even know they were extracting uranium, but quartz.
After working in the mines for decades, the survivors are there even in their dreams: in the uranium mine. However, in reality, in Baita Plai nothing resembles what once was. The “Avram Iancu” mine was closed in 1998 due to environmental concerns. The settlement is ailing. From the laborers of those times, few are alive.
By a Government decision from 2001, galleries of the former uranium mine from Baita-Plai were transformed into the National Radioactive Waste Storage.
In 2008, in Baita Plai there are still 20 families living. A small and poor community in a place that now seems devastated by an atomic bombing.The once nice blocks are but a ruin. The people live by collecting mushrooms and selling them abroad. Because “who gives you a job, all sick and irradiated? We kick the bucket one after the other.” A black irony – even though the mine is closed, the traces of uranium can be found everywhere. The radiation level is high, the houses are double afflicted: from both the mine and the construction materials taken from the area. There is ore everywhere: locals can find pieces in the road dust, the children play in soil with a radiation level much above the allowed threshold. Above all, an innocent boy’s whistling is heard.