‘ Photos ’
Regulament CUVINTE PE PELICULĂ
Regulament:
1. La deschiderea fotomaratonului, sâmbătă 19 mai 2012, primii 50 de participanţi care sosesc în faţa Centrului Ceh la ora 11:00 AM, vor primi o rolă de film (FOMA, B&W, ISO 100, 24 de cadre) şi un scurt text din Franz Kafka, Bohumil Hrabal, Karel Čapek , Václav Havel sau alt autor ceh.
2. Fiecare participant are la dispoziţie 24 de ore să realizeze exact 24 de fotografii (incluzând şi posibilele greşeli), inspirate de textul primit.
3. Participanţii trebuie să foloseasca rolele de film pe care le primesc în timpul înregistrării.
4. Sensibilitatea filmului nu poate fi modificată, fotografiile vor fi realizate respectând sensibilitatea ISO 100.
5. Fotografiile vor fi developate exact cum au fost realizate. Nu vor exista corecţii de laborator.
6. Fotomaratonul se încheie la ora 12:00 AM, duminică, 20 mai 2012. Participanţii trebuie să aducă înapoi rolele de film expuse între orele 11şi 12 AM. Rolele de film predate mai târziu nu vor mai fi incluse în competiţie.
7. Fotografiile mărite prin procedee analog vor fi expuse la Foto Anexa MNAC, joi, 24 mai în formatul 10×15 cm, în ordinea în care au fost realizate, împreună cu textul şi numele fotografului.
8. Fiecare serie de fotografii va fi evaluată de un juriu independent, iar autorul celei mai bune serii va fi premiat de către Centrul Ceh cu o excursie la Praga.
9. Juriul* va evalua originalitatea în interpretarea vizuală a textului. Fiecare fotografie va fi luată în considerare separat, precum şi fiecare serie evaluată ca un întreg.
10. Centrul Ceh îşi rezervă drepturile să păstreze, expună, publice şi să folosească fotografiile pentru scopuri non-comerciale. Negativele vor fi returnate participanților la două săptămâni după eveniment.
11. Centrul Ceh îşi rezervă dreptul să organizeze o petrecere în cadrul vernisajului care va avea loc joi, 24 mai 2012 la Foto Anexa MNAC, începând cu ora 6 PM.
*Membrii juriului sunt: Mihai Oroveanu, Mihai Musceleanu, Ștefan Dinu, Iulian Chiculita, Dan Duță, Rene Kubašek
Eveniment organizat de Centrul Ceh, FB event here
Parteneri: Staropramen, F64, Foto Anexa MNAC, Czech Airlines, Imatech, FOMA, 24FUN
atelier de povesti cu Masa Borkovcova @ Salonul European de Banda Desenata
Imagini de la atelierul organizat in cadrul Salonului european de banda desenata cu Masa Borkovcova si o multime de copii foarte talentati! Multumim Petrei si Anei!
Mai mule detalii despre eveniment aici
Economics of Good and Evil la Bucuresti
Mai multe detalii despre Economics of Good and Evil la Bucuresti, aici.









