Mesajul lui Václav Havel pentru România
Dragi prieteni,
Starea mea de sănătate nu îmi permite să călătoresc așa că îngăduiți-mi să vă salut măcar de la distanță și să vă mulțumesc pentru că vă aduceți aminte de ziua mea de naștere, când împlinesc 75 de ani. Nu este un lucru obișnuit, iar eu sunt bucuros și emotionat.
Păstrez o amintire vie legată de vizita mea la București în anul 1994 și de momentul când titlul și diploma de doctor honoris cauza mi-au fost înmânate de rectorul de atunci al universitătii Emil Constantinescu, care peste puțin timp avea să fie ales presedinte. În cuvântul meu de atunci am reflectat, după cinci ani, asupra destinului unei devize a revoluției și a deosebirii dintre ideal și iluzie. Animați de un ideal am răsturnat regimul comunist totalitar și am ajutat ca în țara noastră sa se întoarcă viața liberă. Curând însă, el avea să fie înlocuit de iluzia calculului cinic, de iluzia câștigului de moment, de iluzia că totul în afară de creșterea dezvoltării materiale este o iluzie. Dimpotrivă, idealurile care izvorăsc din spiritul creator și din gândirea critică au devenit o povară și chiar un obiect de batjocură. Am impresia că tocmai de aceste lucruri ar trebui să ne amintim atunci când diferite grupări politice vor cere voturile noastre. Nu numai țara noastră, dar întreaga Europă este astăzi mai înclinată sa cedeze iluziei unor soluții rapide. Criza bancară sau a datoriilor nu sunt evident nimic altceva decat o criză a omului care a abandonat idealul și a cedat iluziei că poate dobândi totul fără nici un sacrificiu și imediat.
Dragi prieteni, în secolul al 20-lea, contactele dintre țările noastre au fost bogate. România a jucat un rol important în Mica Alianță încheiată în perioada interbelică, la eliberarea Cehoslovaciei de sub fascism și nu uităm nici de solidaritatea manifestată de cetățenii români fata de opoziția din Cehoslovacia. Aceasta a însemnat o punere a idealului deasupra iluziei că nouă tuturor ne va fi cel mai bine, daca ne vom îngriji mai ales fiecare de propria lui persoană. Până astăzi am păstrat vie în minte și respingerea categorică a invaziei rușinoase a trupelor tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia în august 1968. Totodată îmi aduc aminte și de marile personalități din cultura română care m-au influentat – și nu doar pe mine – și au îmbogățit cultura universală: Tzara, Ionesco, Brâncuși, Eliade, numele acestuia din urmă fiind purtat de biblioteca Teatrului Na Zabradli. De aceea, îngăduiți-mi ca, în incheiere, să mulțumesc tuturor celor care mențin permanent sau ajută să fie mentinute relații apropiate între cele două popoare ale noastre. Și pe lângă aceasta, eu personal, mulțumesc și traducătorilor, editorilor, cititorilor și spectatorilor mei din România.
Permiteți-mi ca astăzi să ma despart rostind aceleași vorbe ca în urmă cu cincisprezece ani: adevărul și iubirea trebuie să învingă asupra minciunii și urii.
Al Dumneavostră,
Václav Havel
/////////////////////////////////////////////////////////
ENGLISH VERSION
Dear Friends,
As my health does not allow me to travel, let me greet you at least at distance and thank you for remembering my 75th birthday. It is not usual and so it makes me pleased and touched.
I remember with pleasure my visit to Bucharest in 1994 and the Honorary Doctorate I received from the hands of the then Rector of the University Emil Constantinescu, who was elected President not long after that. If he is among those present today, I send him my most cordial greetings. In my speech I then thought, in a lapse of five years, about the fate of one revolutionary slogan and the difference between an ideal and an illusion. The ideal we achieved was to bring down the totalitarian communist regime and to enhance the return of freedom to our country. Alas, it was soon replaced by the illusion of cynical calculation, the illusion of immediate profits, the illusion that everything except for the growth of material growth is an illusion. At the same time, the ideals, emanating from the creative spirit and critical thinking, became a burden and as such a thing to laugh at. I have the impression that this is precisely what we should bear in mind next time when all the various political groupings seek our votes. Not only our country but the whole of Europe is more inclined to succumb to the illusion of speedy solutions these days. However, the crisis of banks and the crisis of debts are most likely nothing but the crisis of a man who abandoned the ideal and succumbed to the illusion that one can have everything without sacrifice and without delay.
Dear friends, in the 20th century, contacts between our two countries were rich. Romania played an important part in the Little Entente between the two World Wars, in the period of liberation of Czechoslovakia from Nazism, not to speak of the solidarity expressed by the Romanian people to the then opposition in Czechoslovakia. This, too, was an expression of the victory of the ideal over the illusion that we all will be best off if we all mind our own business. We still remember Romania’s flat refusal to take part in the disgraceful invasion of Czechoslovakia by the Warsaw Treaty armies in August 1968. And I also wish to recall the great personalities of Romania’s culture that influenced me, and not only me, and that enriched world culture: Tzara, Ionesco, Brancusi or Eliade, whose name bears the library in my home Na zábradlí Theatre. In conclusion, I would therefore like to thank all those who maintain or help to maintain close relationship between our two nations. My personal thanks go also to my Romanian translators, publishers, readers as well as spectators.
I wish to part with you today in the same way I did fifteen years ago: Truth and love must win over lies and hatred!
Sincerely yours,
VH
