aici…adică acolo / Next @ Documentary Mondays
„aici…adică acum” a fost proiectat anul acesta la One World Romania, în cadrul secțiunii „work in progress”. Luni vă prezentăm filmul complet – un film despre o problemă globală văzută la microscop.
LU 12.11 / 20H00 / Centrul Ceh
aici…adică acolo / Laura Căpățână-Juller / RO / 2012 / 76 min / VO română cu subtitrare în limba engleză
Ani și Sanda sunt două fete din Maramureș, pe care le-au crescut bunicii, după ce părinții au decis să plece la muncă în Spania. Fetele comunică doar prin telefon sau pe internet cu părinții lor, care le trimit regulat o mulțime de cadouri pentru a-și compensa absența. Familia se reunește numai de două ori pe an, la marile sărbători religioase, în restul anului părinții find plecați din România. Banii pe care-i strâng sunt pentru a construi casa de vis a familiei, una în care fiecare să aibă camera sa și un televizor cu ecran mare, de plasmă. Doar că au trecut zece ani de când părinții au plecat și în Maramureș a început construcția casei de vis, dar șantierul pare să nu se mai termine, iar visul familiei e departe de îndeplinire. În absența părinților, Ani și Sanda au trecut de la copilărie la adolescență. ”Aici… adică acolo” expune o problemă socială mondială prin intermediul unei povești personale.
Proiecție în prezența regizoarei Laura Căpățână-Juller.
Intrare liberă. Un eveniment susținut de Staropramen.
Fb event aici.
Tweet