The Wind & Foley’Ala / NEXT@ No Silence, Please!

Prezent pentru prima dată în Bucureşti, proiectul de film mut cu muzică live “The Wind” al trupei Foley’Ala deschide sezonul de „No Silence, Please!”.

poster no silence please the wind-web

5.12 / 20:00 / @ Centrul Ceh

“The Wind”
Silent screening, sound design, live scoring & foley

Un experiment cvasi-improvizat de (re)construire a coloanei sonore a filmului “Vântul” (SUA, 1928), regia: Victor Sjöström, cu Lillian Gish şi Lars Hanson
Introducere de Lillian Gish

Foley’Ala (Bucureşti):
Alin Zăbrăuţeanu – sound artist: compoziţie, multimedia
Marian „Rufi” Cîţu – sound artist: multimedia, indie-air
Alexandra Andrieş – visual artist, voce
Radu Rădescu – efecte, zgomote, percuţii de culoare, texte originale.
Acest proiect de film mut cu muzică originală live este realizat într-o manieră diferită faţă de alte producţii similare şi lansează o formulă nouă, aflată la prima colaborare de acest gen. Primii trei din echipa de patru sunt colegi în Fanfara Extraterestră, un experiment de muzică electronică improvizată.

Proiectul “The Wind” propune publicului vizionarea comentată sonor a celei de-a opta pelicule realizate în Statele Unite ale Americii de regizorul suedez Victor Sjöström, cel care a devenit mult mai celebru spre sfârşitul vieţii, ca actor, interpretându-l pe bătrânul profesor din filmul lui Ingmar Bergman, “Fragii sălbatici” (1957).

Pentru a reinventa povestea vântului care o terorizează pe fragila şi vulnerabila Lillian Gish, este creat un ambient sonor de tipul teatrului radiofonic, în care, peste un layout prefabricat, intervin live elemente muzicale acustice şi electronice: auto-harpă, fluiere, chitară bas, sintetizator, procesoare de voce şi numeroase percuţii de culoare, cu inserturi de texte originale.

Live scoring-ul conceput pentru “The Wind” se bazează atât pe tehnica sampling-ului, cât şi a instrumentelor cântate. Elementele de sound design specifice filmului (foley, sfx) se îmbină cu texturi menite să ofere o nouă atmosferă şi totodată să urmărească dinamica şi tensiunea acţiunii dramatice. Abordarea sonoră electronică urmăreşte să atingă noi zone de explorare a unui film conceput înainte de era sintetizatoarelor, iar inserţiile de cuvinte rostite dezvăluie înţelesuri inedite ale imaginii în mişcare.

Criticul de film Tudor Caranfil va prefaţa şi va închide proiecţia de joi cu “The Wind”!

Eveniment facebook aici.

Intrarea este liberă. Accesul în sală se face începând cu 19:30, în limita locurilor disponibile.

ARTMAP

SNUR
19:30 03.06.→16.12., Bucharest
Cultural Management Academy 2018
09:00 02.07.→06.07., Bucharest
Green Hours JAZZ Fest – X
18:35 31.05.→03.06., Bucharest