Colecția Cartea Cehă în librării
La ediția de anul acesta a târgului de carte Gaudeamus a fost lansată colecția Cartea cehă – un proiect al Ambasadei Cehiei și a Centrului Ceh, în parteneriat cu editura Curtea Veche, care conține „77 de legende pragheze” de Alena Ježková, “Povestiri dintr-un buzunar & Povestiri din celălalt buzunar” de Karel Čapek, “Nu vreau să mă întorc printre morți și alte povestiri” de Erika Oláhová. Tot atunci a fost lansat și volumul “Coama leului pe pernă. Antologie de proză cehă contemporană”, apărut la Editura Arc, Chișinău.
„77 de legende pragheze” de Alena Ježková (Curtea Veche Publishing) este o carte adresată tuturor celor care vizitează Praga şi cărora le face plăcere să asculte povestiri încărcate de mister. Majoritatea legendelor fac referire la clădiri şi locuri care încă există şi care pot fi găsite cu uşurinţă pe hărţile incluse în paginile volumului. Praga este un oraş cu o tradiţie milenară, un oraş unde istoria pândeşte la fiecare colţ de stradă. Caldarâmul de sub tălpile tale, zidurile locuinţelor, bisericile şi palatele pe lângă care treci, pieţele şi ungherele cele mai ascunse sunt toate îmbibate de un trecut fascinant, pe care poate că nici nu l-ai bănui. Praga abundă de poveşti, legende istorice şi mituri ¬ unele consemnate de cronicari străvechi, altele strânse recent laolaltă de filologi entuziaşti.
„Povestiri dintr-un buzunar & Povestiri din celălalt buzunar” de Karel Čapek (Curtea Veche Publishing) cuprinde scurte naraţiuni umoristice cu iz detectivistic. Autorul glisează întotdeauna subtil către situaţii absurde, întâmplări banale ajungând să ia proporţii în mod artificial, pentru ca întotdeauna finalul să dezamorseze în cheie ironică întreaga construcţie narativă. Personaje caricaturale populează o lume mică, plină de iluzii, în care autismul social pare generalizat, iar cele mai luminate minţi sunt detectivi, profesori sau funcţionari mărunţi care izbutesc să vadă imaginea de ansamblu.
“Nu vreau să mă întorc printre morți și alte povestiri” de Erika Oláhová (Curtea Veche Publishing) este o antologie de scurte povestiri fantastice, parte a literaturii rome din Cehia. Povestirile izvorăsc din mediul rom şi sunt, evident, influenţate de cultura romă, cu o exprimare originală şi independentă. Autoarea reușește împletirea lumii mistice sau a lumii viselor cu cea reală şi, uneori, cu întâmplări care îţi taie respirația. În povestirile sale prelucrează teme ca inegalitatea, nesiguranţa socială şi poziţia minorităţilor în general. Vorbește despre familie, despre violența împotriva femeilor rome și violența în familie, despre moarte, sărăcie. Toate povestirile au un mesaj puternic, dramatic. Erika Olahová se numără printre primii autori de etnie romă din Republica Cehă şi face dovada unei creaţii originale, cu o voce bine conturată, independentă.
Volumul „Coama leului pe pernă” (Editura Arc, Chișinău) antologhează 14 prozatori cehi contemporani. El se prezintă ca o carte de vizită a Cehiei moderne, cu o istorie imediată rănită de şenilele sovietice, cu grijile cotidiene ale prezentului şi cu speranţa că mâine va fi mai bine decât azi. Scriitorii incluşi în volum ar onora oricare dintre literaturile lumii. Unii dintre ei au făcut puşcărie politică pentru dreptul de a fi liberi, alţii au fost marginalizaţi, având deschidere spre cititori doar prin samizdat. Azi sunt traduşi în zeci de limbi şi au primit multe premii internaţionale: Roman Ráž, Jiří Kratochvíl, Nataša Reimanová, Michal Ajvaz, Petr Šabach, Patrick Ouředník, Emil Hakl, Markéta Hejkalová, Magdalena Wagnerová, Jáchym Topol, Jiří Hajíček, Miloš Urban, Radka Denemarková, Vratislav Maňák. (Eugen Lungu, critic literar, Republica Moldova)
Tot anul trecut au fost lansate 2 albume. Primul este cel de fotografii realizate de Josef Koudelka, „Invazie 68 Praga”, care a însoțit expoziția cu același nume, publicat la Editura Art, album ce documentează invazia Cehoslovaciei din august 1968. Deşi nu mai lucrase până atunci pe evenimente de actualitate, fotografiile lui Koudelka din timpul invaziei, realizate pe parcursul a celor mai dramatice 7 zile din acel august, au devenit un simbol al luptei pentru libertate şi sunt considerate astăzi lucrări clasice ale fotojurnalismului postbelic.
Cel de-al doilea album este „Karel Zdenek Liman. Arhitectul ceh al Casei Regale a României”, album monografic care prezintă în 240 de pagini principalele opere realizate în România sub directa conducere a arhitectului ceh: Castelul Peleș, Castelul Pelișor, Castelul Bran, Palatul Cotroceni. Textele albumului sunt semnate de Ruxanda Beldiman, Mircea Hortopan, Narcis Dorin Ion și Sorin Vasilescu.
Tweet