Concert de jazz – Grupul Vișegrad

Cu ocazia președinției Ungariei la Grupul Vișegrad, Ambasada Republicii Slovace la București, Centrul Ceh, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti și Institutul Polonez vă invită pe 24 iunie la un concert de jazz de excepție, cu artiști din cele 4 țări membre ale Vișegrad. Vă așteptăm!

V4-poster-mini

24 iunie, ora 19.00 – Tinerimea Română, str. Gutenberg nr. 19, București

Grupul de la Vișegrad este o organizație regională care cuprinde Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria, colaborarea lor având drept scop reprezentarea comună a intereselor economice, diplomatice și politice ale țărilor central-europene. Concertul de jazz CENTRAL EUROPEAN JAZZCONNECTION stă mărturie acestei colaborăride succes și are loc în preajma datei în care Ungaria predă Slovaciei președinția V4.

Concertul va fi suţinut de artiştii:
Kuba STANKIEWICZ (Polonia) – pian
Matúš JAKABČIC (Slovacia) – chitară
FEKETE-KOVÁCS Kornél (Ungaria) – trompetă
Tomáš BAROŠ (Cehia) – contrabas
Pianistul polonez Kuba STANKIEWICZ a studiat la Berklee College of Music în Boston cu Paul Schmeling şi Ray Santisi. Şi-a făcut debutul profesional cu grupul Jan „Ptaszyn” Wróblewski şi Zbigniew Namyslowski cu care a înregistrat două albume (Open, Song of Innocence) şi a susţinut turnee prin Statele Unite ale Americii şi Mexico. A primit premiul The Oscar Peterson Award şi a fost semifinalist în competiţia The Thelonious Monk International Jazz Piano Competition din Washington, DC. După reîntoarcerea în Polonia a susţinut numeroase concerte şi turnee cu grupul său. În 1993 albumul său Northern Song a fost votat cel mai bun album de jazz polonez de revista „Jazz Forum”. A colaborat cu Darek „Oles” Oleszkiewicz, Piotr Baron, Piotr Wojtasik, Cezary Konrad, Scott Hamilton, Sheila Jordan, Harvie Swartz şi alţii.

Chitaristul şi compozitorul slovac Matúš JAKABČIC a studiat la Berklee College of Music în Boston, unde a primit distincţia Charles Mingus Award pentru compoziţiile sale de jazz. A studiat cu maeştri ca Herb Pomeroy, Greg Hopkins, Ken Pullig şi Jon Damian. Participă activ în Gustav Brom Big Band şi de asemenea în Czechoslovak Big Band unde îşi dezvoltă ideile de interpretare muzicală de jazz şi fuzion cu Gabriel Jonáš. În prezent este profesor de aranjamente jazz la Conservatorul Naţional din Bratislava şi este leader-ul Conservatory Big Band. A fost conducătorul grupului Stop Time, cu care a participat în turnee prin Europa, Algeria şi Cuba, iar în 1998 grupul a căştigat premiul I la Festivalul de Jazz de la Karlovy Vary în Cehia. În 1993 a primit distincţia de Jazzman of the Year acordat de Fondul Slovac de Muzică. A colaborat cu Orchestra Filharmonică Slovacă. A compus muzica şi a făcut aranjamente orchestrale pentru un muzical şi trei filme. A avut concerte şi înregistrări în Paris, Varşovia şi Viena.

Trompetistul maghiar FEKETE-KOVÁCS Kornél a studiat la Depatamentul de Jazz a Academiei de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. Are apariţii pe mai mult de o sută de discuri (solo sau colaborare). Ca aranjor orchestral este foarte prezent în scena mahgiară muzicală de jazz, muzică contemporană şi pop. Printre formaţiile în care a activat e de menţionat: Brass Age, Oláh Kálmán Sextet, Blacksmith Workshop şi Dés László Septet. Este membru fondator al Budapest Jazz Orchestra, şi a fost director artistic al orchestrei între 1998-2005. Din 2005 este leader-ul formaţiei Modern Art Orchestra, iar din 2005 cântă cu propria formaţie, Kornél Fekete-Kovács Quintet. În cariera sa a colaborat cu grupuri renumite ca IASJ Big Band (Copenhaga), EBU Big Band (Amsterdam-Budapesta), Brande International Music Workshop Orchestra (Danemarca), UMO Jazz Orchestra (Finlanda), Finnish-Hungarian Jazz Workshop (Finlanda). Printre compoziţiile proprii putem aminti The Budapest Jazz Suite, care a fost înregistrat la BMC Records şi interpretat de Budapest Jazz Orchestra şi UMO Jazz Orchestra din Helsinki, sau The Wayfarer care a apărut pe un CD înregistrat de Budapest Jazz Orchestra în colaborare cu David Liebman. Cea mai recentă creaţie a sa, Timpani Concerto, scris în colaborare cu Béla Zsoldos a avut premiera cu Modern Art Orchestra în 2006 la MOL Budapest Jazz Festival. A colaborat cu artişti de renume ca Dave Liebman, Johnny Griffin, Bob Mintzer, Peter Erskine, Gary Willis, Wallace Roney, Julian Joseph, Herbie Mann, Marilyn Mazur, Kyle Gregory, Ray Anderson, Butch Lacy, Mario Gonzi, etc. A câştigat premiul Artisjus de două ori (în 2000 şi în 2004), premiu ce se acordă de Fundaţia Muzicală Artisjus din Ungaria pentru excelenţă în muzică şi a primit în 2002 Premiul eMeRTon pentru Compozitorul Anului.

Contrabasistul ceh Tomáš BAROŠ aparţine generaţiei tinere pe scena de jazz a muzicii contemporane. A studiat contrabas la Colegiul de Muzică din Praga cu profesorul Květoslav Borovička. În 2003 a primit distincţia Solo Player of the Year la International Jazz & Blues Festival din Ústí nad Labem, iar în 2004 a beneficiat de o bursă la Berklee College of Music din Boston. A colaborat cu artişti şi muzicieni renumiţi ca Peter Beets, Dennis Rowland, Pavel Wlosok, Pablo Held, Alex Sipiagin, Igor Buttman, Douglas Sides, Winand Gabor, Ryan Carnieux, Elsa Valle, Harry Sokal, Uwe Plath, Karen Edwards, Lubos Sramek, Klaudius Kovac, Jure Pukl, Milo Suchomel, Karel Ružička jr. şi senior., Emil Viklický, Marián Ševčík, Ondřej Štveráček Quartet, Radovan Tariška Sextet, David Dorůžka, Ďuso Julius Baroš Quintet, Ondrej Krajňák Trio, Olga Škrancová Band, Bigband Gustava Broma, Bigband Matúša Jakabčice, Iva Bittova, George Mraz.