Orchestra Simfonică Radio din Praga la RadiRO

Orchestra Simfonică Radio din Praga participă la RadiRO, festivalul internațional al orchestrelor radio.

afisradirorosu

LU 22.09.2014 | 19.00
PRAGUE RADIO SYMPHONY ORCHESTRA

Dirijor: TIBERIU SOARE
Solist: JAN SIMON – pian
Program:
A. Dvořák: Concertul în sol minor pentru pian şi orchestră, op. 33
G. Mahler: Simfonia I în re major – Titanul

MA 23.09.2014 | 19.00
PRAGUE RADIO SYMPHONY ORCHESTRA

Dirijor: ONDREJ LENÁRD
Solist: HORIA MIHAIL – pian
Program:
R. Strauss: Cavalerul rozelor – Vals
R. Strauss: Burlesk pentru pian şi orchestră
A. Dvořák: Simfonia a VII-a în re minor, op. 70

Orchestra Simfonică Radio din Praga este printre cele mai cunoscute şi reputate orchestre simfonice din Cehia. Prin calitatea repertoriului şi prin nivelul său artistic, orchestra a avut un rol important în peisajul concertistic naţional, fiind în acelaşi timp primită cu entuziasm pe scenele din străinătate. A fost fondată în 1926, iar începuturile ei se leagă de înfiinţarea Radiojurnal, primul post de radio din Cehia.

După 1945 a devenit un ansamblu simfonic de anvergură, sub bagheta unor dirijori de renume precum Karel Ančerl, Alois Klíma, Jaroslav Krombholc şi František Vajnar. Au concertat ca dirijori invitaţi la Orchestra Simfonică Radio din Praga Václav Talich, Václav Neumann, Libor Pešek, Charles Munch, Franz Konwitschny, Hermann Scherchen, Gennady Rozhdestvensky şi Charles Mackerras. Printre compozitorii care au dirijat propriile lor compoziţii cu Orchestra Simfonică Radio din Praga se numără Sergei Prokofiev, Ottorino Respighi, Arthur Honegger, Aram Khachaturian, Ernst Křenek şi Krzysztof Penderecki. Muzica contemporană avut şi are o importanţă specială în repertoriul Orchestrei Simfonice Radio din Praga.

Vladimír Válek a fost dirijor principal al orchestrei în perioada 1985 – 2011, iar sub conducerea sa orchestra a atins un nivel artistic de excepţie. Din stagiunea 2011 – 2012, Ondrej Lenárd este directorul artistic al orchestrei.

Orchestra Simfonică Radio din Praga susţine concerte de stagiune la Rudolfinum şi este invitată la numeroase evenimente internaţionale ca Prague Spring, Smetana’s Litomyšl International Opera Festival, Český Krumlov, Dvořák Prague Festival, Moravian Autumn etc., unde este apreciată deopotrivă de presa de specialitate şi de public. Apare cu regularitate pe marile scene europene, dar şi în Japonia, Coreea de Sud, China, Taiwan şi Statele Unite. A colaborat cu mari solişti ai scenei internaţionale, ca Gabriela Beňačková, Renée Fleming, Elina Garanča, Denice Graves, Edita Gruberová, Eva Urbanová, Pierre Amoyal, Stanislav Bunin, Gautier Capuçon, José Cura, Plácido Domingo, Ferruccio Furlanetto, Jonathan Gilad, Sergey Khachatryan, Mischa Maisky, Shlomo Mintz, Raphaël Oleg, Alexander Rudin, Wolfgang Emanuel Schmidt, Josef Suk, Bryn Terfel, Viktor Tretjakov, Ramón Vargas.

Orchestra are şi o impresionantă activitate discografică. A realizat înregistrări cu case discografice de prestigiu ca Supraphon, Radioservis, Pony Canyon, Clarton, etc. Sub bagheta lui Vladimír Válek, a realizat o serie de înregistrări memorabile pentru Supraphon: integralele Schulhoffov şi Dvořák, simfonii de Ceaikovski şi Martinů, lucrări orchestrale semnate de Smetana şi, în premieră absolută, concertele pentru pian de Erwin Schulhoff şi Václav Jan Tomášek, alături de solistul Jan Simon. Înregistrările Orchestrei Simfonice Radio din Praga sunt ascultate de iubitorii de muzică din întreaga Europă şi transmise prin programele de schimburi muzicale ale EBU.