Salonul European de Bandă Desenată

Expoziția romanului grafic despre Karel Zdeněk Líman (1855-1929), arhitect ceh al familiei regale din România, desenat și scris de autoarea de bandă desenată Maria Surducan.

SEBD4_afis_WEB

Salonul European de Bandă Desenată
16.10 – 2.11.2014 | MNAC
Versnisaj: 16.10 | 19:00

Acest volum va fi publicat în cadrul proiectului „Relații ceho-române în banda desenată”, care a luat naștere din încercarea de a arăta într-o formă netradițională relațiile în mod tradițional bune dintre Republica Cehă și România.

Aceste relații pot fi văzute din mai multe perspective; noi ne-am hotărât să le prezentăm bazându-ne pe povestirile unor oameni obișnuiți care s-au aflat în preajma evenimentelor istorice importante. Împreună cu Editura Jumătatea Plină care publică această colecție, am selectat câteva povești pe care dorim să le prezentăm publicului românesc.

În cadrul expoziției va avea loc atelierul „De la realitate la narațiune” – storytelling în banda desenată cu Maria și Ileana Surducan, pe 20 octombrie, la ora 18:00, la UNARTE.