Acasă, în Marienfeld | NEXT @ Documentary Mondays
20.10 | 20:00 | Centrul Ceh
Documentary Mondays
Acasă în Marienfeld
de Eugeniu Popovici, Irina Craciun, Lucia Taut, Republica Moldova 2014, 60’
Urmașii nemților care au locuit până în 1940 în localitatea Marienfeld, Cimișlia, sat fondat în 1911 de germani basarabeni, au venit în R. Moldova pentru a descoperi locurile unde au locuit străbunii și părinții lor.
Documentarul moldo-german descrie trăirile urmașilor celor care au locuit în Marienfeld între anii 1911-1940. Eroii, Olga Schuppel si Artur Schaible, germani basarabeni, revenind în Moldova pentru a găsi casele părinților lor, descriu emoționați Marienfeldul de odinioară.
Protagoniștii documentarului remarcă faptul că această repatriere a germanilor din 1940 a constituit un moment groaznic. Oamenii au fost nevoiți să-și părăsească gospodăriile și să uite de această localitate fondată de către ei.
Marienfeld este o localitate din sudul Moldovei. Despre faptul că aici au locuit nemți se cunoaște doar datorită câtorva case care au rămas până astăzi, majoritatea nelocuite. În 1940, satul a rămas pustiu. Cele circa 100 de familii de nemți s-au întors la patrie, în urma înțelegerii dintre Hitler şi Stalin. Sovieticii au întemeiat în acest loc o gospodărie agricolă sătească și au redenumit satul din Marienfeld în Pervomaisk. Iar noii locuitori, săraci, au găsit aici gospodării îngrijite, case mobilate și pământ agricol.
Pelicula este rezultatul colaborării dintre televiziunea publică Moldova 1 şi Deutsche Welle.
Subtitrare în limba română.
Un eveniment susținut de Staropramen.
Intrare liberă. Eveniment facebook aici.