Filme cehe la Festivalul Filmului European

Două filme cehe vor fi proiectate la Festivalul Filmului European, ediția a 19-a, care va avea loc între între 8 și 31 mai în cinci orașe din România. Cinefilii vor avea ocazia să vadă peste 50 de filme, selectate de organizatori împreună cu ambasadele europene și cu institutele culturale de la București.

13 mai / 17:00 / Cinema Studio
Pevnost / Fortăreața / Fortress
Cehia, 2012, 70’ / de Lukáš Kokeš, Klára Tasovská

Fortăreața ne oferă o perspectivă revelatoare asupra vieții și a lipsei de perspective pentru oamenii din Transnistria.
Republica Moldovenească Nistreană (Transnistria). O fâșie îngustă pe malul stâng al Nistrului, cu 518000 cetățeni, nerecunoscută oficial de niciun alt stat. Timpul s-a oprit, iar viața s-a blocat într-o formă care seamănă cu era Uniunii Sovietice. Cumva, oamenii s-au obișnuit cu dominația serviciilor secrete și teama de a fi spionați. Viața în Transnistria e dificilă, însă președintele Igor Smirnov insistă că, de fapt, e Raiul pe pământ, și, cu o orchestrare atentă a mesajelor media, plus câteva clipuri electorale excentrice, o parte dintre cetățenii țării par a se lăsa convinși să gândeasca similar. Smirnov conduce această țară inexistentă de mai bine de 20 de ani. Încadrat în timpul alegerilor prezidențiale, filmul analizează organizarea unui no-state și se concentrează asupra unor personaje captive în această prăpastie dintre Uniunea Europeană și Rusia, dintre prezent și trecut, crimă și decență, decadență și speranța unei schimbări.

afis

11 mai / 17:00 / Cinema Elvire Popesco
Jáma / Casa mea / My Home
Cehia, 2014, 83’, documentar / de Jiří Stejskal

Filmul spune povestea unei familii neobișnuite din Kiev, care se luptă cu nedreptatea imobiliară. Natasha, capul familiei, încearcă să păstreze nealterată ferma familiei. Ferma nu este înconjurată de câmpuri, ci de blocuri imense în construcție și macarale. Dintr-un unghi panoramic, orașul și ferma se află într-un contrast puternic. Natasha nu își protejează doar cei câțiva acri de teren pe care îi are, ci și valorile familiei tradiționale, credința și dreptul la proprietate. În plus, ea trebuie să aibă grijă de cei 4 copii, 2 soți și o mică turmă de oi.

Mai multe informații și programul complet al festivalului pe http://ffe.ro/