Participă la concursul Wikimedia CEE Spring 2016
S-a lansat concursul CEE Spring 2016, cea mai amplă campanie de scriere a articolelor pe Wikipedia în Europa!
Wikipediștii din 22 țări vor fi premiați pentru articolele scrise despre Europa Centrală și de Est.
La 21 martie curent, a fost dat startul CEE Spring 2016, cel mai mare concurs de scriere a articolelor Wikipedia în Europa, cât și unul din cele mai mari concursuri de acest gen în lume. Aceasta este a doua ediție a concursului CEE Spring. România și Republica Moldova participă în premieră. Până la sfârșitul primăverii, voluntari din 22 țări vor scrie articole despre cultura, istoria, geografia, societatea și economia țărilor din Europa Centrală și de Est. Scopul concursului este de a acoperi subiectele legate de această regiune în toate limbile vorbite aici.
Scrierea articolelor pe Wikipedia în limba română este monitorizată de comunitatea Wikipediei în limba română, iar pagina locală a concursului se află la adresa https://ro.wikipedia.org/wiki/WP:CEESPRING2016. Concursul în limba română se desfășoară între 28 martie și 31 mai 2016. În fiecare săptămână, vom scrie despre țări diferite.
În Wikipediile din această regiune, există mai multe informații despre țările vestice decât despre vecini. De exemplu, Wikipedia bulgară are articole despre 92 orașe din Belarus față de 216 despre orașe din Anglia, care are o suprafață de două ori mai mică. Același lucru îl observăm și în domeniul politicii, istoriei, artei, culturii ș.a.m.d. — a declarat Nikola Kalcev, unul dintre organizatorii la nivel internațional ai concursului CEE Spring 2016.
Organizatorii estimează că în cadrul concursului vor fi create sau îmbunătățite semnificativ câteva mii de articole legate de istoria, cultura, politica și geografia țărilor din regiunea Europei Centrale și de Est. Participanții cu cele mai multe contribuții vor fi premiați. Oricine este binevenit să participe, chiar și cei care niciodată încă nu au scris pe Wikipedia.
Regulamentul concursului este aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Wikimedia_CEE_Spring_2016
Wikimedia CEE Spring este un concurs anual, organizat de comunitățile Wikimedia din Europa centrală și de est, cu scopul de a crea și dezvolta articole pe Wikipedia despre țările din regiune în toate limbile locale. La Wikipedia în limba română, acest concurs este organizat în premieră.
Tweet