Normal Autistic Film / Festivalul Minților Frumoase

2 aprilie 2017 / 19:00 / Centrul Ceh

În contextul zilei de 2 aprilie, dată ce marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, Fundația Romanian Angel Appeal organizează în perioada 2-4 aprilie 2017, în parteneriat cu Centrul Ceh și ArCub, festivalul de film Zilele Minților Frumoase.

Ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție, în cadrul evenimentului vor fi proiectate patru filme a căror tematică este reprezentată de viața și problemele pe care le înfruntă zilnic persoanele care suferă de autism și familiile acestora.

Acest festival cinematografic reprezintă un eveniment inedit din punct de vedere socio-cultural, având ca scop awareness-ul asupra problemei persoanelor care suferă de autism. Participând la cele patru proiecții, publicul are ocazia să afle cât de copleșitoare poate părea lumea din jur pentru acestea.

Evenimentul va debuta pe 2 aprilie, ora 19:00, la Centrul Ceh cu proiecția documentarului Normal Autistic Film. O producție care a refuzat să privească autismul ca pe un diagnostic, abordându-l ca pe un mod fascinant de a gandi a cărui descifrare necesită efort și inteligență.

Filmele din acest an sunt producții recente, apreciate și premiate la în cadrul unora dintre cele mai renumite festivaluri: Normal Autistic Film – Nominalizat ca cel mai bun documentar în cadrul Festivalului Internațional Karlovy Vary.

Youtube trailer aici.

Facebook event aici.

Festivalul este cu intrare libera, în limita locurilor disponibile. Pentru a vă asigura că veți avea un loc în sală, vă rugăm să completați formularul.