Centrul Ceh la Ziua Europeană a Limbilor
Centrul Ceh va participa la Ziua europeană a limbilor, pe 23 septembrie 2017, la Casa Filipescu Cesianu, între orele 11:00 şi 16:30. Evenimentul este organizat de EUNIC România.
Evenimentul are ca scop sărbătorirea diversităţii lingvistice, dând ocazia vizitatorilor să afle lucruri noi despre limbile străine, diferenţe şi asemănări, curioziăţi şi totodată, să aibă ocazia să înveţe o limbă nouă. Vor fi numeroase activități educative precum sesiunile de speak dating, atelierele pentru copii și părinți sau lecțiile demonstrative de limbi străine. Ziua se încheie cu o tombolă cu premii pentru cei care participă la activităţile organizate.
Centrul Ceh vă aşteaptă la stand, unde veţi putea primi un cadou în urma unei provocări, la sesiunile de speak dating, unde veţi avea ocazia să conversaţi cu nativi şi cu siguranţă nu trebuie să rataţi lecţiile demonstrative conduse de profesoara noastră de la cursurile de cehă, Alena Klimešova.
Intrarea este liberă, porţile de deschid la ora 11 şi se vor închide imediat după extragerea câştigărilor la tombolă.
Eveniment Facebook aici.
Tweet