Cazul 101 – un nou dosar deschis în Bucureşti

Centrul Ceh sprijină iniţiativele şi proiectele tinere, cu potenţial, care aduc valoare scenei culturale din Bucureşti şi din ţară. Astfel, Cazul 101, un nou spaţiu expoziţional care se deschide pe 22 februarie 2018, primeşte susţinerea noastră. 

Cazul 101 este, la bază, o casă ale cărei camere au rolul de a fi transformate, re-create şi reinterpretate. Primul eveniment, care marchează şi deschiderea spaţiului, este vernisajul expoziţiei ,,Suprafață reflexivă, sau primele note în dosar”, alcătuită din 4 expoziţii în 4 dintre camerele casei, în care fondatorii proiectului se descriu pe ei ca artişti. Prin această expoziţie, Cazul 101 se prezintă ca un spaţiu deschis către modelări continue.

O inițiativă pornită de artiști pentru artiști, Cazul 101 se desfăşoară într-un spațiu necovențional ideologic, care deconstruiește canoanele întru crearea de legături autentice și a unui context care să încurajeze şi să incomodeze opera de artă, artistul sau privitorul.

Cazul 101 este un spaţiu-platformă, în care practicile contemporane sunt reformate și reprivite, fără a avea pretenția de a le răsturna, dar cu intenția de a le elibera. Prin interacţiune şi convivialitate, Cazul 101 se deschide către public şi artişti, prin crearea de noi (inter)dependenţe şi conjuncturi, materializându-se prin expoziţii, rezidenţe, dezbateri, proiecţii de film, sau alte activităţi care vor forma, pe parcurs, o identitate nouă şi fluidă.

Centrul Ceh vine în sprijinul Cazului 101, din dorinţa de a susţine proiecte la început de drum, dar şi de a contribui, prin astfel de colaborări, la dezvoltarea culturii şi a artei de calitate în România.

Eveniment Facebook aici.