Review – My Sweet Little Village
A treia proiecție din cadrul Fiction Tuesdays, ediția de toamnă 2019, aduce un clasic – My Sweet Little Village (Sătucul meu drag), de Jiří Menzel. Dacă ați mai fost la proiecțiile noastre, îl știți pe domnul Mircea Dan Duță, cel care, înainte de film, prezintă publicului informații despre ceea ce urmează să vadă, despre contextul realizării filmului și evidențiază anumite elemente importante pentru o vizionare corectă.
Review de Mircea Dan Duță
Dacă nu cea mai reușită (fiindcă foarte reușite sunt toate), Sătucul meu drag este, fără îndoială, cea mai populară dintre comediile „blajine”, „duioase” și (atot?) „înțelegătoare” (depinde de dumneavoastră, de fapt, de fiecare dintre noi, în ce fel vom înțelege ghilimelele de mai sus și dacă le vom considera sau nu la locul lor) ale lui Jiří Menzel, unul dintre numele celebre ale Noului Val Cinematografic Ceh și Slovac Ceh din anii ’60. Și mai este, poate, și filmul în care autorul Trenurilor bine păzite (neuitata adaptare a unui nu mai puțin cunoscut roman de Bohumil Hrabal, care a adus cinematografiei – pe atunci încă cehoslovace – cel de-al doilea Oscar), al Ciocârliilor pe sârmă și al Verii capricioase, se manifestă probabil în cel mai înalt ca grad ca autor subiectiv „îndrăgostit” de personajele sale, a căror poveste ne-o servește, pedant și grijuliu, picătură narativă cu picătură narativă, în așa fel încât pe noi, spectatori sau cititori de cronici cinematografice, să nu ne școheze sau descumpănească prea tare, iar pe ei, eroii filmului, „copiii” fanteziei debordante, dar profund afectuoase a regizorului, să nu-i „doară” prea rău nemiloasa „dezgolire” a destinelor fabricate pentru ecranul argintiu, care redă în mod atât de convingător complexitatea existenței umane. Dichtung ist Wahrheit? Nu. Da. Poate. Mențineți opțiunea dorită. În cazul meu, este cea de-a doua. Mai ales atunci când regizorul se numește Menzel iar scenaristul Zdeněk Svěrák.
Pentru că, da, înainte de a fi un „story simpatic” despre doi șoferi de camion, dintre care unul este mai altfel, iar celălalt aproape la fel de diferit de toți ceilalți ca și primul, doar că în alt sens (dar „ce se întâmplă” în film veți vedea la fața locului), Sătucul meu drag reprezintă, la fel ca toate filmele lui Menzel, o pleadoarie a toleranței și a înțelegerii, un apel la deschidere și permisivitate sufletească, la a trece dincolo de barierele convenționale ale aspectului superficial și stranietății – da, adesea aparente – a acestuia, un nou imn închinat antieroilor atât de dragi acestui autor aproape la fel de discret și de sufletist ca oricare dintre ei, fie el real sau inventat. Iar dacă Otik, jucat magistral de către actorul maghiar János Bán, înțelege mai puțin și vorbește mai greu, în schimb știe probabil să ofere mai mult decât majoritatea celor (mai?) „normali” din jurul său, cutremurătoare fiind, în acest context, dar și în raport cu atmosfera „blajină” a fimului, scena în care, spre a-și convinge colegul de serviciu Pavek să nu-și caute un alt „partener de camion”, eroul sacrifică un porumbel – păgână, dar sinceră și puternică, sangvină și sângeroasă „declarație de dragoste”, patetic ritual al magiei, al dragostei și al morții, venit parcă din adâncurile antediluviene ale autenticității protoumane.
De ce oare a considerat regizorul că acest „love story pe roți” între doi antieroi – desigur, bazat pe o prietenie strict sufletească, fără niciun fel de conotații homo-erotice – în schimb, atât de profund hrabalian, încât ar fi meritat într-adevăr să fie creată de către maestrul ștamgast La Tigrul de Aur, așadar, de ce trebuia ca această poveste atât de autentic cehească să fie jucată de un maghiar și un slovac (în rolul lui Pavek fiind distribuit Marián Labuda)? Poate „doar” fiindcă, înainte de sau mai mult decât a fi cehească, întreaga problematică este profund și general umană, așadar comprehensibilă în toate limbile cu putință. La fel ca toate poveștile imaginate de Hrabal sau Svěrák. La fel ca toate filmele regizate de Menzel. La fel ca toate rolurile lui Labuda și Bán. La fel ca porumbelul sacrificat de mâinile noduroase, dar pline de iubire ale lui Otik.
Eveniment Facebook aici.
