1989. Revoluția de Catifea /// Constanța

În urmă cu 30 de ani, mai multe state au avut parte de revoluțiile ce făcut posibilă trecerea către libertate. Printre acestea, Cehoslovacia. Cu această ocazie, Centrul Ceh, alături de Ambasada Cehiei (Czech Embassy Bucharest) și Biblioteca Judeteana Constanta, prezintă publicului expoziția „1989. Revoluția de Catifea”, ce se deschide astăzi, 14 noiembrie, de la ora 17:00, rămânând deschisă până pe 31 decembrie 2019. 

Fotografie de Radek Bajgar

În 1988 au avut loc mai multe manifestații împotriva regimului sovietic, pe 21 august, 28 octombrie şi 10 decembrie. Aceste evenimente au luat amploare odată cu exprimarea dorinței de libertate a cetăţenilor pe parcursul Săptămânii Palach, între 15 și 21 ianuarie 1989. Intervențiile brutale repetate împotriva celor care veneau în Piața Sfântului Vaclav din Praga pentru a comemora 20 de ani de când studentul Jan Palach își dăduse foc în semn de protest i-au determinat pe cetățenii până atunci inerţi să treacă la acțiune.

Evenimentele care au declanşat izbucnirea manifestului civic în rândul populaţiei au fost mitingurile de mare amploare din oraşele Germaniei de Est şi căderea Zidului Berlinului pe 9 noiembrie 1989. Studenţii de la Praga au organizat o manifestaţie autorizată pe data de 17 noiembrie 1989, iar sute de mii de oameni au invadat spațiul public scandând dorinţa de libertate şi eliberare de sub asuprirea sovietică.,

Fotografie de Karel Cudlín

Această expoziție conține fotografii iconice realizate de 15 dintre cei mai buni fotografi cehi, care au surprins momente cheie ale istoriei cehoslovace recente, când, după 40 de ani, dictatura comunistă a luat sfârșit: demonstrația împotriva regimului totalitar din anul 1988, Săptămâna Palach din 1989 și ziua de 17 noiembrie 1989, respectiv atmosfera emoțională și plină de entuziasm care a urmat.

Multe dintre aceste fotografii de excepție au căpătat, cu timpul, caracter legendar și, datorită valorii lor documentare și artistice, ne întorc literalmente în acea atmosferă de emoție și entuziasm care predomina în întreaga societate la acea vreme.

Expoziția include și un set de fotografii ale plecării trupelor sovietice din Cehoslovacia în 1990-1991, fenomen care a desăvârșit Revoluția de Catifea.

Intrarea este liberă.

Eveniment organzat de Centrul Ceh București, Ambasada Republicii Cehe în România, Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” Constanţa.