Made in tranziție | Frontline Club

Pe 20 noiembrie vorbim despre revoluțiile din 1989, dar din punctul de vedere al celor care s-au născut și au trăit după aceste evenimente. Frontline Club revine la Centrul, deci, de la ora 19:00. 

Nu au fost pionieri, nu au stat la coadă la lapte și nu au mâncat salam cu soia, cel puțin, nu de nevoie. Ei sunt urmașii celor care acum 30 de ani au luptat pentru libertate și o viață mai bună, dar oare ce au primit și la ce preț? Ce a însemnat să crești în tranziție? Ce însemnă libertatea și democrația pentru acești tineri? Ce știu ei despre comunism, despre represiune, despre revoluție? Ce le spun părinții și cum le este predată la școală această bucată de istorie? Despre toate acestea vom vorbi cu tineri din mai multe țări ex-comuniste – Deborah Prkno (Germania), Jakub Charousek (Cehia), Kristína Turanská (Slovacia) și Corina Doboș (România). Dezbaterea va fi moderată de jurnalista Mira Gomboș.
Intrare liberă. Eveniment Facebook aici.