Cum se trăiește în izolare: Petr Hruška
Interviu de Eva Jarešová pentru https://art.ceskatelevize.cz. Traducere în română de Mircea Dan Duță.
Țara noastră și lumea se confruntă cu o situație fără precedent. Pentru sute de milioane de oameni a apărut un nou tip de ordine. Artiștii nu fac excepție. Cum arată acum o zi obișnuită din viața lor? Stăm de vorbă despre acest subiect cu Petr Hruška, poet, istoric literar și organizator de programe culturale.
Petr Hruška (n. 1964) s-a născut și își desfășoară activitatea în zona orașului Ostrava. Predă la Universitatea din Ostrava și organizează evenimente literare și culturale. În cariera sa de poet, a primit numeroase premii atât în Cehia, cât și la nivel internațional, printre care se numără și Premiul Statului Ceh pentru Literatură (2013). Poeziile sale au fost traduse în limba română de Mircea Dan Duță, într-un volum cu numele „Automobilele se îmbarcă pe vapoare” (2017).
Ritmul și alcătuirea vieții Dvs. de zi cu zi s-au schimbat în mod fundamental?
S-au închis pub-urile, locuri importante pentru mine, o parte esențială a lumii mele. Realizez asta și mai intens, acum, când sunt închise. În pub-uri, simți chiar și fără să vrei starea dispoziției publice, nivelul optimismului și al scepticismului social, al furiei și al liniștii, al ludicului și al stupizeniei. Starea momentană de enervare a oamenilor, determinarea și resemnarea lor – toate aceste stări psihice ale organismului social le intuiam tocmai din pub-uri. Era un proces cât se poate de natural și existau anumite coordonate după care puteam să mă orientez. Adică starea de spirit în pub-uri, baruri sau cârciumile non-stop este numai în aparență aceeași. Ea se schimbă, deși uneori în mod subtil. Pub-urile reacționează sensibil la starea lumii și ne dau răspunsuri destul de el.
Cum stați cu trezitul de dimineață? Vă treziți mai devreme sau mai târziu decât de obicei?
Mă trezesc ca de obicei, pentru că o vizitez în fiecare zi pe mama, care așteaptă cu nerăbdare să bem cafeaua împreună. Ea însăși a declarat că, după ce și-a pierdut tatăl cea mai dificilă zi din viața ei a fost dimineața când a trebuit să se convingă pe sine să se ridice din pat și admită că acest lucru poate avea sens. E paradoxal, dar aceasta dă sens și trezitului meu de dimineață.
La ce oră începeți să lucrați și unde? Vă este greu să vă apucați de lucru? Ați stabilit anumite reguli cu privire la munca Dvs.?
Nicio schimbare. Lucrez – adică scriu și citesc atunci când consider că asta nu reprezintă un consum de energie complet inutil. De fiecare data este altfel.
Sursa foto: https://www.ostravan.cz
Cum vă descurcați cu mâncarea pe vremurile astea?
Nu-mi plac cumpărăturile, așa că sunt obișnuit de mult timp să cumpăr alimente cel puțin pentru o săptămână – și îmi ajung. Dar mi-e dor de cantine, care îmi lipsesc din același motiv ca și pub-urile. Recunosc că îmi place să văd oamenii mâncând. Prin acest proces, ei dezvăluie foarte mult din natura lor. Și apoi, există câteva feluri de mâncare al căror gust este mai bun atunci când le consumi în picioare, alături de alții, la o masă înaltă cu vedere spre o stradă zgomotoasă… De exemplu ciorba de burtă. Desigur, cu cornuri și o berulă la sticlă.
Vă concentrați asupra lucrului mai mult decât înainte, având în vedere posibilitatea foarte limitată de contacte sociale?
Nu. Oamenii sunt interesanți și surprinzători, îmi imaginez destinele lor, de fapt, ei sunt parte din ceea ce se poate numi munca mea. De exemplu, un fragment dintr-o convorbire străină care îmi trece întâmplător pe la ureche și apoi se pierde iar, fără a conține o informație completă, aceasta poate deveni sursa unei poezii. Dar scrisul în sine înseamnă singurătate, o mare însingurare.
Dar serile? Cum le petreceți?
Ca și mai înainte. A trebuit doar să renunț la pub-uri.
Mergeți la culcare devreme sau târziu? Adormiți ușor?
Sunt un om dezordonat. Și întotdeauna mi-a plăcut să pierd nopțile. Să hoinăresc noaptea. În copilărie, trăiam cu senzația că noaptea înseamnă o promisiune a ceva important ce se petrece tocmai atunci, ceva ce pierdem în mod condamnabil prin faptul că dormim. Nu m-am dus niciodată la culcare la o oră fixă și nu o fac acum.
Cum vă descurcați din punct de vedere psihologic cu carantina? Ați aflat lucruri noi despre sine prin intermediul ei?
Carantina în sine nu este atât de dezgustătoare. S-au anulat spectacolele publice, festivalurile literare și târgurile de carte – așa că pot citi mai multe cărți sau pot viziona mai multe filme. Nesuferită este ideea carantinei în sine. Conștientizarea lumii închise neiniștește. Ieri, pisica mea neagră a exprimat atât de frumos aceasta. S-a ridicat de pe fotoliu, a mers spre ușa închisă și a mieunat. I-am deschis ușa ca să poată ieși, dar ea m-a privit mulțumită și s-a întors pe fotoliu.
