NexT Romanian Shorts la ICR

19:00 Thu. 24/08

Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru 38, Bucharest, Romania

Scurtmetrajele NexT revin în București cu o proiecție specială!

În cadrul evenimentului, spectatorii vor putea urmări patru dintre scurtmetrajele românești prezentate la ediția din 2017 a Festivalului Internațional de Film NexT, inclusiv câștigătorul trofeului pentru cel mai bun film românesc – Prima noapte, în regia lui Andrei Tănase.

Acestuia i se adaugă scurtmetrajul câștigător al premiului publicului la NexT 2017, Pipa, sexul și omleta, regia Ana-Mariei Comănescu, dar și cele două scurtmetraje românești selecționate în competiția internațională a festivalului: Plecarea (regia Cătălin Drăghici) și Ionaș visează că plouă (regia Dragoș Hanciu).

NexT Romanian Shorts este o selecție de scurtmetraje românești care își propune să facă cunoștință publicului larg cu noile voci ale cinema-ului românesc, cu povești și abordări stilistice cât mai diverse sau chiar inedite.

Evenimentul este organizat de Societatea Culturală NexT, în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

ARTMAP

Cultural Management Academy 2018
09:00 02.07.→06.07., Bucharest

You can still attend

SNUR
until 16.12., Bucharest