Rică nu știa să zică râu rățușcă, reforma educației. PECHA KUCHA

18:00 Tue. /

Rezidența BRD Scena9, I.L. Caragiale 32, Bucharest, Romania

*Seară PechaKucha la #OWR11 despre educație*

Pentru că educația este anul acesta una din temele centrale ale festivalului, dar și pentru că în ultimii ani ne-am concentrat forțele pe introducerea filmului documentar și a discuțiilor despre drepturile omului în licee, prin programul One World Romania la Școală, ne-am propus să aducem în față proiecte și inițiative care au creat dacă nu reforme, măcar mici seisme în sistemul de învățământ preuniversitar.

Am invitat 11 oameni și inițiative care au refuzat să stea în banca lor și au avut un impact în peisajul educațional la nivel național în ultimii ani, fie că sunt proiecte de lungă durată sau acțiuni punctuale. Vrem să vedem cum a ajuns sistemul educațional în prag de corijență. Cum și dacă putem să îl aducem pe linia de plutire. Deși facem tot ce putem pentru a umple golurile pe care le-am resimțit ca elevi, apar din ce în ce mai multe crăpături și, din când în când, tavanul chiar se prăbușește. Nepăsarea nu e o opțiune, alegem să luptăm cu aceleași cu mori de vânt sau mai bine construim alternative paralele la un sistem disfuncțional?

PechaKucha este un format de prezentare în care 20 de slideuri sunt prezentate timp de câte 20 de secunde (în total 6 minute și 40 de secunde).

Intrare liberă, în limita locurilor disponibile.

#getreal

ARTMAP

Cultural Management Academy 2018
09:00 02.07.→06.07., Bucharest

You can still attend

SNUR
until 16.12., Bucharest